Article Featured
Cosmin Savu

Istoria e uneori urâtă. Și nerecunoscătoare. E datoria noastră să mai spunem poveștile pe care le știm despre oamenii care nu au avut loc în manuale. Pentru ca poate erau prea mari, au făcut foarte multe și n-au avut loc de cei mici și mulți. Și da, istoria e părtinitoare și subiectivă.


UN AVRIGEAN ÎN BALCANI

În urmă cu câteva luni am fost în Albania pe urmele unei moșteniri lăsate de Nicolae Iorga statului român. Dar pentru două zile am povestit pe malurile Mării Egee despre un alt mare diplomat român despre care s-a vorbit și s-a scris prea puțin. Vasile Stoica din Avrig. Eram în Saranda și auzeam că “fără Vasile Stoica nu ar mai fi fost os de armân în Balcani”

article image

Sunt născut și am copilărit în Avrig, dar la școală nu am auzit despre Vasile (Basile) Stoica, deși este un om care a făcut enorm pentru statul român modern. O personalitate care nu a avut recunoașterea postumă decât greu, în scrierile câtorva iubitori de istorie a diplomației. Este unul dintre cei pentru care Unirea din 1918 a fost scopul tinereții și promovarea românilor în lume, scopul vieții. Și nu sunt cuvinte goale.

article image

S-a născut în Avrig, sub munții Făgăraș, în 1889. A studiat Litere la Budapesta și Paris, a fost profesor la Școala de fete din Sibiu și primul război mondial l-a prins sublocotenent în armata austro-ungară. Dar idealurile lui erau opuse statului în care s-a născut. Fuge la București unde se înrolează în armata română. Este unul dintre cei care au redactat “Proclamațiile către Țară și Armată” lansate de regele Ferdinand în august 1916, la intrarea României în primul război mondial. E momentul în care trec batalioanele române Carpații. Batalioane din care făcea parte și Vasile Stoica. A fost rănit de două ori în lupte și operat la Iași. S-a dovedit un talentat orator și scriitor. Și pentru că era unul dintre puținii vorbitori de engleză pe care se putea baza Regatul (vorbea la sfârșitul vieții 14 limbi străine), a fost trimis în America să susțină cauza Unirii. Se dovedește un mare gazetar și fondează în diaspora americană Liga Națională a Românilor. Lobbyul maghiar din Statele Unite s-a izbit de povestea românilor ardeleni care voiau unirea cu țara. Vasile Stoica a fost colaborator al cotidienelor americane The New York Times, The Washington Post, The New York Herald Tribune, The New Republic, The Literary Digest unde a scris despre cauza ardelenilor. Este primit în septembrie 1918 de către președintele american Woodrow Wilson (alături de cel care va deveni primul președinte cehoslovac, Thomas Masaryk, care va rămâne un prieten apropiat al avrigeanului). La Conferința de Pace de la Paris (1919) este trimis ca ofițer de legătură pe lângă delegația americană și britanică. Succesul de acolo l-a propulsat în ministerul de externe unde va face carieră. Între 1930 și 1936 a fost ministrul plenipotențiar al României în Tirana și Sofia unde s-a luptat pentru cauza românilor din Balcani. Pentru că am fost mulți, mult mai mulți. Și prin Macedonia, Grecia, Serbia sau Albania urmașii oierilor vlahi au fost uitați. În perioada în care Stoica s-a aflat la post în Tirana a obținut pentru Nicolae Iorga domeniul care ar trebui să fie astăzi Institutul românesc din Saranda ( vezi link la final), dar a ținut o legătură strânsă cu cei din comunitatea de aromâni, a ajutat la construirea de școli și biserici românești în toți Balcanii. La Sofia a pus bazele Liceului românesc, pierdut și acesta în timpul comunismului. Vasile Stoica este unul dintre promotorii românismului în zona asta chinuită a Europei.

article image

În Saranda l-am cunoscut pe Pano Bacali, văr cu machedonii noștri. Mare român, producător de brânză și sufletul asociațiilor culturale din Albania. La aproape 100 de ani de la trecerea lui Vasile Stoica prin Albania mi se vorbea despre avrigeanul ăsta căpos care a vorbit peste tot despre cauza românilor. “Țe crezi, Cosmine, că noi fără Stoica mai eram pe aici? Cât a făcut el pentru noi, puțini au făcut. Școli, biserici, ziare, toate au fost susținute cu ajutorul lui. A donat chiar din banii lui la biserici. E un clopot la biserica din Corcea unde el a adunat bani. Și cu fiul martirului nostru Haralambie Balamace, cu Nicuță Balamace a fost prieten. Și câte sfaturi i-a dat!”. Haralambie, mai cunoscut ca Papa Lambru a fost un preot român asasinat de către naționaliștii greci care se opuneau independenței Albaniei. Este considerat erou-martir și chiar recunoscut de către Albania ca “Învățător al neamului”. Nu este singurul etnic român asasinat, în Balcani avem o serie de martiri uciși pentru limba lor și care greu sunt amintiți. Vasile Stoica a ținut o lungă corespondență cu Nicuță Balamace, iar prietenia lor a fost sudată de cauza românilor din Balcani. Le-a fost sfătuitor și mentor.

article image

După misiunile din Balcani, Vasile Stoica a fost ambasador în țările baltice și, între 1939 și 1945, a fost secretar general al Ministerului Afacerilor Externe. O întreagă generație de diplomați îi datorează lui Stoica direcții și cunoștințe. În 1946, cel care i-a fost coleg ca bursier al Fundației Gojdu în Budapesta, prim-ministrul României ajunge omul sovieticilor, Petru Groza. Care îi cunoștea valoarea profesională și îl trimite pe Vasile Stoica la Conferința de Pace de la Paris din 1946. A doua oară a ajuns diplomatul român să susțină cauza României, dar mai ales a Ardealului în granițele firești. La întoarcere însă, a fost arestat și aruncat în temnițele devenite comuniste. El și o întreagă elită a României. Crimele regimului comunist nu au fost condamnate nici până în ziua de astăzi. Vasile Stoica fost condamnat de două ori pentru că și-a servit țara și, mai ales, poporul. A murit la Jilava în 1959. A fost înmormântat în Avrigul natal. Ironia face ca eu, avrigean mutat în București, locuiesc pe o stradă care poartă numele ministrului justiției din guvernul criminal Groza ( lucrețiu patrașcanu). Vasile Stoica nu și-a găsit încă locul în istorie.

article image

„Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter și de linie dreaptă. Mi-am făcut cariera de la coarnele plugului țărănesc până la cel mai înalt grad diplomatic prin muncă, talent și hărnicie; îmi ador țara și poporul meu românesc căruia i-am servit cu devotament neclintit toată viața mea. Am fost un pasionat al carierei mele convins că numai cu pasiune poți realiza o operă atât de importantă.” Vasile Stoica (citat în Cartea de aur a rezistenței românești împotriva comunismului, Cicerone Ionițoiu)

Article Featured
Cosmin Savu

Lumea interlopă se ghidează după propriile reguli. În spatele acestora sunt resorturi psihologice, comportamente care pot fi decriptate de către specialişti. Această lume trebuie întâi înţeleasă pentru a putea fi reparată.


CE E ÎN MINTEA UNUI CRIMINAL?

Mihai Copăceanu este psiholog, doctor în medicină, autor, specialist în adicții. A aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Universitatea din Bologna, la Colegiul Balliol (Universitatea Oxford) şi la Universitatea din Londra. A absolvit un program masteral în adicţii la Institutul de Psihiatrie din cadrul King’s College din Londra. Astăzi locuieşte la Sibiu şi consiliază în zona sa de expertiză.

article image

Am avut un dialog cu psihologul Mihai Copăceanu despre mecanismele grupului infracțional, despre ce gândește și de ce trăiește un infractor așa cum trăiește. O perspectivă pshilogică asupra crimei organizate, o privire aruncată in mintea criminalului venită de la un psiholog specializat, care a studiat în Italia și Marea Britanie, dar și în penitenciare exact comportamentul celor care fac parte din lumea criminală. Am pornit cu întrebarea clasică: cum funcționează relațiile dintr-un grup infracțional organizat?

Article Featured
Cosmin Savu

Am fost de mai multe ori în Israel. Am trecut prin Cisordania, pe la locurile sfinte ale creştinilor, prin zonele tensionate ale Palestinei, în cetatea Ieruslimului disputată de trei dintre cele mai mari religii ale lumii, am cunoscut oameni şi locuri. Dar povestea hranei din piatră seacă este fascinantă.


HRANĂ DIN PIATRĂ SEACĂ

Noi avem resurse naturale şi terenuri agricole pe care nu ştim să le exploatăm. Dacă ne-am folosi cu mai multă inteligenţă ceea ce avem am putea chiar să dăm de mâncare unei populaţii de trei ori cât România sau poater chiar mai mult. Dar n-o facem. Există în lume modele din care ne putem inspira şi de la care putem învăţa. Israelul este unul dintre acestea. O ţară în care domina condiţiile potrivnice reuşeşte să-şi hrănească poporul, ba mai mult, să dea şi la alţii. Şi asta printr-o folosire atentă a resurselor, inovaţie şi tehnologie într-o agricultură modernă de la care avem ce învaţa. Chiar dacă este o ţară cu clima neprietenoasă şi soluri cu fertilitate scăzută, Israelul a devenit unul dintre cele mai dezvoltate state agrare din lume. Ceea ce se întâmplă în Israel este un miracol. Din piatră seacă, în deşert, reuşesc să aducă apă, să hrănească plantele care la rândul lor produc legume şi fructe şi îşi hrănesc întreaga populaţie.

article image

Deşi două treimi din suprafaţa Israelului este deşert, importurile de hrană sunt foarte mici. Cei peste 8 milioane şi jumătate de locuitori mănâncă 95% din producţia proprie. Şi nu o dată am luat şi eu de la supermarketul de la colţul blocului din Titan roşii cherry gustoase aduse din Israel sau citrice zemoase pentru sucurile de fructe. Din aceiaşi sursă.

Care este cheia? Specialiştii israelieni crează tot felul de plante şi lansează cele mai inovatoare sisteme de irigaţie şi de automatizare. Tehnologia în Israel este o necesitate a vieţii. Un loc în care se pune extrem de multă inteligenţă. Condiţiile politice au fost şi sunt nefavorabile, de jur împrejur sunt vecini ostili, iar condiţiile naturale extrem de dure au stimulat introducerea inovaţiilor şi transformarea ideilor în practică. Israelul poate fi considerat ca o superputere în tehnologia apei şi în agricultură, în hi-tech şi inovaţie software. Şi din asta creează plus valoare. Şi mâncare.

article image
Article Featured
Cosmin Savu

În 2020, în pandemie, am avut mai mult timp să ma ocup de un subiect care a afectat după 1989 evoluţia capitalei: clanurile de interlopi. Dacă în timpul regimului comunist reţelele de crimă organizată erau controlate şi marginalizate, anii 90 au însemnat o perioadă propice pentru dezvoltarea lor după model post-sovietic. Gruparea criminală, brand de capitală a avut două episoade. Am adunat informații din istoria organizațiilor criminale din București, din ultimii ani, am arătat cum au pus stăpânire clanurile de interlopi pe capitală, cum au corupt autoritățile, dar și felul în care au sfidat legea și societatea. Au ucis, tâlhărit, au vândut droguri și au sechestrat persoane, au făcut miliarde din activitatea infracțională. La nivelul capitalei sunt zeci de astfel de clanuri unite într-un singur scop - să facă bani cu orice preț! Dezechilibrează economia și influențează dezvoltarea sănătoasă a societății.


GRUPARE CRIMINALĂ, BRAND DE CAPITALĂ

article image

În prima parte l-am avut ca personaj central pe Sandu Geamănu, un criminal aflat după gratii. A fost o surpriză faptul că a acceptat să vorbească despre activitatea lui înfracţională. Voia să arate că încă mai contează în lumea interlopă, să transmită mesaje apropiaţilor, să nu uite apropiaţii că încă are putere şi informaţii. Pentru conturarea unui material cât mai clar și obiectiv, am vorbit cu deținuți, ofițeri sub acoperire, procurori și miniștri, am intrat în arhive și am făcut cercetări. Grupările criminale au creat reţele care, în ultimele trei decenii, au capturat instituţii ale statului român. Beneficiind de un statut de impunitate, au adunat bani mulţi, capital cu care au corupt funcţionari publici, poliţişti şi politicieni. Sunt multe în Bucureşti aceste clanuri, adevarate sindicate criminale şi au intrat în toate sectoarele şi controleaza multe domenii. Prostituţia, cămataria, traficul cu droguri, ţigări netimbrate, dar si fraude informatice sau bancare au produs miliarde de euro care au alimentat corupţia.

article image

Al doilea episod l-am centrat pe sectoarele 3, 4 si 5 din Bucureşti. Povestea grupărilor criminale, a clanurilor de interlopi din Bucureşti este despre violenţe teribile, dar şi despre foame de bani, luptă pentru putere şi supremaţie. În ultimii ani au trecut la un alt nivel, încercând să-şi dea aparenţa legalitaţii, multe grupări au influenţat viaţa politică locală, uneori ajungând până la decizii guvernamentale. Interlopii au reuşit să-şi impună oamenii în sistem care să le protejeze afacerile şi să închidă ochii la faptele lor pe langă lege.

Article Featured
Ștefan Rusu

Lumea se îndreaptă cu pași repezi către Cloud Computing, iar Microsoft pare că nu vrea să rămână mai prejos. Cloud Computing, literal „computerizare în nori” este un concept modern în domeniul calculatoarelor și informaticii, reprezentând serviciu de calcul, aplicații, acces la informații și stocare de date, fără ca utilizatorul să aibă nevoie să cunoască amplasarea și configurația fizică a sistemelor care furnizează aceste servicii, cu alte cuvinte, ții la ei „acasă”, în schimbul unei punguțe cu galbeni [trimisă prin transfer bancar], un calculator virtual, care, în mod normal, ar fi fost la tine sub birou.


Windows… in Cloud?

„Windows 10 Cloud”, noua jucarie a Microsoft, pare sa fie un serviciu de acest tip. Recent, au apărut posturi noi pe platforma de angajări a Microsoft: „program manager for Microsoft’s Cloud PC team” [manager pentru echipa care dezvolta „Cloud PC”] având ca descriere: „Microsoft Cloud PC is a strategic, new offering that is built on top of Windows Virtual Desktop to delivering Desktop as a Service. At its core, Cloud PC provides business customers a modern, elastic, cloud-based Windows experience and will allow organizations to stay current in a more simplistic and scalable manner” [„Microsoft Cloud PC” este un nou concept, bazat pe „Windows Virtual Desktop” pentru a oferi un calculator ca un serviciu. În centrul său, „Cloud PC” oferă clienților din mediul de afaceri o experiență Windows modernă, elastică, în Cloud și va permite organizațiilor să rămână la curent într-un mod mai simplist și scalabil].

Într-o serie de noi documente [vezi linkuri, la finalul articolului], s-a dezvăluit că „Windows 10 Cloud” și posibil alte servicii asemănătoare sunt testate activ si ar putea deveni disponibile din Iunie 2021. Documentul oferă o confirmare suplimentară că serviciul Cloud PC este în curs de dezvoltare și Microsoft adaugă încet API-uri (un set de unelte, functii si definitii) Cloud PC la Microsoft Graph. Clienții vor putea să alegă între mai multe „planuri”, printre care se numără: „Medium”, „Heavy” și „Advanced”. Acestea reprezintă diferite configurații ale mașinilor virtuale la care vor avea acces. Configurația „Medium” va avea 2 vCPUs (un procesor virtual cu 2 coruri), 4GB RAM și 96GB SSD. „Heavy” va avea în plus, față de „Medium”, 8GB RAM iar „Advanced” va avea 3 vCPUs și 8GB RAM. Aceste mașini virtuale vor fi optimizate pentru uz de tip personal (email, documente word, etc), dar și pentru categoriile bussiness, unde Microsoft se va concentra pe scalabilitate și procesare a datelor. Cel mai probabil, utilizatorul va putea accesa platforma de pe un dispozitiv care are aplicația "Remote Desktop" de la Microsoft.

Dar care este rostul unui astfel de serviciu?

Mașinile virtuale au existat de mult timp, însă, pentru un utilizator normal sunt greu de configurat și accesat. Servicii de tip AWS [Amazon], Google Cloud Platform [Google], Azure [Microsoft] există deja, dar nu oferă un acces ușor pentru utilizatorul de rând, fiind folosite, in general, pentru hostarea site-urilor și a aplicațiilor. Un serviciu de acest tip, pentru publicul larg, ar reprezenta un acces la calculatoare mai puternice, din Cloud, de pe o interfață mai slabă din punct de vedere al resurselor (tabletă, telefon, etc).

De ce nu as folosi un astfel de serviciu? Fara internet, nu exista „norisor”.

Utilizatorul pierde controlul asupra informațiilor de pe calculatorul său, toate informațiile stocate pe serverele altcuiva reprezentând un teritoriu periculos. Controlul asupra datelor personale se pierde foarte ușor, iar giganții IT împing utilizatorul către un astfel de model „computing”, bazat pe Cloud, prin servicii precum One Drive, Google Drive, Office 365, etc. Acest calculator „virtual” necesită o conexiune stabilă la internet pentru a putea fi accesat, așadar nu ar putea înlocui prea bine un laptop. Chiar editarea unui document, care, în mod normal, nu ar necesita o conexiune la internet, va deveni un proces dependent de rețea, necesitând conectarea la mașină virtuală, prin intermediul internetului.

Ce este un vCPU si cum difera acesta de un CPU normal

CPU-ul reprezintă „creierul” unui calculator, el realizând toate operațiile necesare pentru ca sistemul de operare (Windows, Linux, etc) și programele acestuia (Office, Chrome, etc) să funcționeze. Un vCPU reprezintă un procesor virtual, special creat pentru mașinile virtuale. El nu este ceva fizic, ci doar o virtualizare a unui procesor real, obișnuit. În termeni mai tehnici, un vCPU este aproximativ egal cu 1 core dintr-un CPU fizic.

Cum functionează acest „norisor”, general-numit Cloud?

article image

„Norisorul” leagă un datacenter de utilizatori. Nu este magie, ci doar calculatoare speciale [poza de mai sus] legate la internet. Datacenter-ul este o incintă, asemănătoare unei fabrici, plină cu servere (calculatoare puternice, pe care, în general, rulează Linux sau ESXI – un Hypervisor special, cu ajutorul căruia se pot crea mașini virtuale mai performante decât mașinile virtuale create într-un sistem de operare obișnuit). Utilizatorul are acces la mașina lui virtuală, în general, prin intermediul unei adrese IP (prin internet), care este atribuită instanței sale de Cloud Computing.

Mențiuni și precizări

Neafiliat si nesponsorizat de Microsoft, Dell, ESXI sau Linux.

Article Featured
Ștefan Rusu

Schimbarea politicii de confidențialitate a Whatsapp a tulburat aplicațiile de mesagerie. Dacă vrei să comunici cu toți prietenii, trebuie să ai cel puțin 3 aplicații instalate: Whatsapp, Telegram și Signal. Erik Migicovsky, fondatorul Pebble [Pebble Technology Corporation, o companie care a pornit de pe Kickstarter, ca producător de ceasuri inteligente] a anunțat lansarea Beeper, o aplicație de mesagerie universală, ce va aduce sub același acoperiș numeroase aplicații de mesagerie, printre care se numără: Whatsapp, Signal, Telegram, Instagram DMs, iMessage, Twitter, Slack, Skype, Hangouts, Facebook Messenger.


Ce este Beeper?

Beeper este o aplicație ce integrează toate chaturile și grupurile tale din celelalte aplicații de mesagerie.

Migicovsky a venit cu această idee pentru o aplicație universală de chat în urmă cu 2 ani, în timp ce lucra la Pebble, când a aflat despre "Matrix", un protocol open-source pentru transmiterea mesajelor criptate: "All of Beeper is built on top of Matrix, which is this open-source federated, encrypted messaging protocol". Migicovsky a început să lucreze la Beeper ca un hobby, alături de Tulir Asokan, un contributor al Matrix. Pentru ca Beeper (numit anterior Nova) să funcționeze cu toate aplicațiile de chat, cei doi au trebuit să construiască niște „poduri” de conectare. Codul care conectează Beeper de celelalte aplicații de mesagerie este open-source și poate fi citit pe gitlab.com/nova. Dar de ce ai face acest cod public? Micigovsky a spus că este foarte important pentru oameni să știe ce cod rulează pe dispozitivele lor, așa că totul este open-source, utilizatorii îl pot citi. ["it’s really important for people to know what code they’re running — so it’s all open source. People can inspect it.”].

article image

Cum se conectează Beeper la iMessage?

Beeper spune că se conectează la iMessage prin intermediul unor telefoane mai vechi de la Apple sau cu ajutorul unui Mac. Beeper a spus că va trimite telefoane iPhone 4 clienților, pentru ca aceștia să poată folosi iMessage alături de Beeper.

Extensibilitatea Beeper

Beeper susține că va avea un API public (Aplication Programming Interface - Interfața de Programare a Aplicației), cu ajutorul căruia programatorii vor putea crea boti, extensii și pluginuri.

Cum câștigă Micigovsky bani, dacă totul este public?

Codul open-source nu este un concept nou în rândurile celor pasionați de tehnologie. Există multe modalități prin care cod open-source poate fi monetizat, precum donații, sau prin diferite servicii oferite de compania care a scris acel cod. Pentru ca Beeper să poată funcționa, acel cod trebuie să fie hostat undeva, pe un server. Utilizatorii Beeper vor putea plăți o suma de bani (se vehiculează că aproximativ 10 dolari pe lună) pentru a avea acest "bridge" hostat pentru ei, dar, dacă nu doresc să plătească își vor putea hosta singuri acest serviciu: "You can run our backend stack on your own server or pay for our hosted option". [vei putea rula codul Beeper pe un server propriu, sau vei putea plăti pentru a ti-l hosta noi.]

Cum voi putea să-mi hostez singur Beeper?

Dacă nu vrei să plăteșți acei 10$ pe lună și vrei să-ti hostezi singur Beeper, există două variante: Poți instala un script, descărcat de la Beeper, pe un Raspberry PI, sau pe un calculator mai vechi, cu minim 4GB de ram, dar această modalitate necesită o subscripție Beeper. Cea de-a două variantă, integral gratuită: îți poți hosta Beeper (Matrix + bridges), folosid un Ansible script, ce poate fi găsit pe GitHub. Aplicația Beeper (partea cu care utilizatorul interactionează) va fi disponibilă pe Android, IOS, Windows și Linux. Aceasta nu este open-source dar Element (un open-source client pentru Matrix) va fi suportat.

Article Featured
Cosmin Savu

Alegerile sunt întotdeauna un plus pentru democrație și un barometru al societății. Iar alegerile astea au fost în linia lui 2020. Chiar și prezenta asta dezastruoasă spune multe despre un popor marcat de tranziția care nu se mai termină, de neocomunism, de atitudini retrograde și hoție, multă hoție.


ALEGERILE NOASTRE

Cei care au ieșit câștigați din aceste alegeri sunt PSD, cu fețe noi de politicieni, FĂRĂ NICIUN PENAL pe liste, cu un discurs proeuropean, au reușit să îngroape epoca Dragnea și să scape de alde Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae sau Nicolicea. Bine, nu-și face nimeni iluzia că sub spoiala asta e tot damful ăla comunistoid și hoț care transpiră prin aparițiile lui Ciolacu, Firea sau Paul Stănescu.

Cei care au pierdut alegerile sunt, fără îndoială, PNL. Cu o atitudine arogantă, total nereformați, cu personaje penale pe listă și comportament de satrapi cărora li se cuvine puterea. Care au cumpărat la bucată tot ce era mai găunos de la ALDE și PSD sau chiar resturi de PPDD. Care au furat în pandemie ca dracii și nu vor să se oprească. Demisia lui Orban este de salutat. S-a dovedit un premier mult mai bun decât ministrul transporturilor care a falimentat CFR Marfă și l-a pus în brațele lui Gruia, care a pierdut hotelul Astoria sau l-a îmbogățit pe Nelu Iordache (eu nu uit!)

Dezastruoși au fost și USRPLUS care prin certurile lor interminabile, prin lideri penibili și discurs constipat, nu reușesc să devină o alternativă la vechea clasă politică. Oamenii noi au venit cu metehne vechi și, tare mi-e frică, că în următorii ani o să vorbim despre FSN că au furat și au distrus, dar măcar aveau un cod etic ca mafioți. Partidul ăsta de adunați care nu reușește să-și ducă mesajul în țară în urbanul mic sau în mediul rural nu poate fi partidul reformator al României.

UDMR revine la guvernare după câțiva ani în care și-a schimbat câțiva lideri în teritoriu, dar nu și modul în care își ia lumina de la Budapesta. Este legat ombilical de FIDESZ și dacă n-a păpat de la București, a păpăt de la tătuca Viktor. Or să fie aceiași negociatori reci, cu șantaj electoral pragmatic din care vor câștiga liderii de la centru, dar nu și maghiarii de rând.

Marii caştigători ai acestor alegeri sunt cvasi-anonimii (pentru bula mea) AUR. Produsul frustrării unor electori ignoraţi, care nu s-au mai regăsit în discursul prm-iştilor din PSD, care nu au mai avut un Partidul Poporului DD sau un Vadim providenţial. Dar şi revanşa BORului care s-a văzut neglijată în ultimii ani si care simţea că-i fuge puterea de sub picioare, mai ales la Referendumul pentru familie. Să nu uităm că feţele bisericeşti au jucat un rol important în majoritatea scrutinelor de după ‘89. Amintiţi-vă de pomenile pe care le făcea Adrian Năstase pentru a câştiga şefii clerului, de ieşirile politice ale lui Bartolomeu sau Pimen. Sub ochii noştri mişcarea asta retrogradă creştea după un scenariu diabolic. Un amestec de servicii secrete, popi si smuciţi care vor face agenda societaţii, cei care au eşuat anii trecuţi cu PRU din banii fugarului Ghiţa şi care aduc discursul de ev mediu întunecat în 2020. Un jucător important în ascensiunea AUR este Teodosie, popa ăla turnător (cu nume de cod Mache) care n-a avut scrupule să deturneze bani europeni pentru conversia de viţă-de-vie la Nazarcea, dar justiţia l-a făcut din penal, sfânt. Cel care “se luptă” pentru libertatea religioasă după un plan foarte bine pus la punct, vorbind de prigoana la care sunt supusi credincioşii, de parcă nu cu toţii (creştini, păgâni sau atei) suferim in pandemia asta nenorocită. Faţa aia de satir care ameninţă la nesupunere civică a fost doar un vârf de lance al unui BOR frustrat că pierde enoriaşi şi bani. La frustrarea asta ortodoxă se adaugă şi comportamentul absent în relaţia cu BOR al evaghelicului Iohannis, dar şi aripa neoprotestantă (“pocăiţii”) din PNL ( Sighiartău, Benoni Ardelean, Cupşa, Falcă samd)

Iar preşedintele Iohannis care de 5 ani promite reforme, care a învinuit obsedant PEEEEE-SEEEE-DEEEEE si care a promis o altfel de politică pare principala frâna în calea înnoirii României. Pactul pentru educaţie? Un eşec! Întarirea justiţiei? O minciună! Instituţii moderne? Poate în Germania! Trist este că după criza asta sanitară, morală şi socială, alte mii de familii de români işi vor face bagajele pentru emigrare. Cei care vor scapa cu zile şi nu vor arde prin spitalele criminale.

Article Featured
Cosmin Savu

Toți oamenii Primarului. Este vorba despre oamenii primarului Băsescu care au rămas înșurubați aprope de Primarul Firea. Proastele practici au fost perpetuate, personajele au rămas aceleași, chiar dacă unul este chel și cealaltă este blondă. Calitatea vieții în București a depins de acțiunile, de multe ori nocive, ale acestor două personaje și ale oamenilor înfipți în funcții cheie pentru protejarea unui sistem periculos. Pentru acest material am vorbit cu mulți specialiști- arhitecți, urbaniști, avocați, procurori și oameni din Primăria București. Este doar un episod dintr-un șir de anchete ce vizează capitala.


TOȚI OAMENII PRIMARULUI

Multă lume s-a întrebat de ce Traian Băsescu candidează fără nicio șansă la Primăria București. El care a intrat în lupte numai ca să câștige, a fost întotdeauna un politician calculat și cinic. Nu pentru a-și salva partidul de la dispariție( care timp de 4 ani a votat în Consiliu General numai cu Firea), așa cum constant declamă, ci pentru a-și salva trecutul. Și pentru că între Băsescu și Firea, indiferent de circul ieftin pe care îl joacă, legăturile sunt mult prea puternice, iar firele care îi leagă sunt indestructibile. Interesele penale, banii, frica de dosare și oamenii, aceiași oameni care au servit Primarului Băsescu și care sunt acum în anticamera Primăriței Firea.

Traian Băsescu nu a plecat niciodată din Primăria Municipiului București. Și-a lăsat oamenii care să-I păzească arhivele, scheleții din dulap, documentele care l-ar fi putut înfunda pentru mulți ani dacă România ar fi fost o democrație funcțională. Atunci când DNA a reușit condamnarea lui Adrian Năstase a fost o zi tristă pentru Traian Băsescu. S-a deschis Cutia Pandorei. Cei doi au fost competitori politici, vecini și prieteni ai aceluiași grup de combinatori. Petrache, Bittner sau Cocoș, oamenii care au stat ani de-a rândul în umbra Bucureștiului. Și nu doar ei. Eyal Ofer și Daiana Voicu, Papalekas, Videanu și Doicescu, Costanda sau Bobic, fonduri de investiții din diverse paradisuri fiscale sau agarici ca Radu Budeanu și Buzăianu care au siluit capitala așa cum au vrut.

ABERAȚIA CIUREL

Zilele trecute s-a inaugurat pasajul Ciurel. Pasajul care nu duce nicăieri. De ce s-a ajuns la această anomalie? Pentru că în urbanismul Bucureștiului este un haos îngrozitor, controlat de rechinii imobiliari. Primăria trebuia să rezerve culoarul pentru infrastructură, să nu permită autorizații de construcție în zonă, să respecte Planul de Urbanism General.

article image

În construcții sunt mai mulți bani negri decât în droguri sau prostituție, iar Bucureștiul a fost un mediu prielnic pentru tunuri urbanistice. Rădăcinile sunt vechi, sunt de pe vremea primarului Băsescu și au continuat sub Videanu, Oprescu, Sava și acum, sub mandatul primăriței din Voluntari.

ÎNCEPUTURILE

article image

Bucureștiul funcționează după un Plan Urbanistic General (PUG) - legea care ar trebui să dea principalele linii de dezvoltare ale orașului, făcut în 1999 și adoptat și avizat în anul 2000, în timp ce primar era scandalagiul Băsescu. Gură mare, oportunist, o fiară politică care a reușit să supraviețuiască în ultimii 30 de ani și care și astăzi își joacă viitorul, protejându-și trecutul. În 2001, este încheiat un act adițional pentru refacerea Regulamentului de Urbanism Local, partea cea mai importantă a PUG-ului, prin care se modifică indicatorii urbanistici, cu precădere pentru zona centrală și cea de nord a orașului, în sensul unei creșteri a acestora: regim de înălțime, mărirea coeficientului de ocupare a terenului, detalii tehnice care au îmbogățit dezvoltatorii. Aceasta înseamnă mărirea valorii tehnice și economice a terenurilor, precum și relaxarea prevederilor pentru Zonele Protejate (cele unde legislația specifică ar fi trebuit să protejeze monumentele și patrimoniul construit valoros). Noul Regulament de Urbanism Local NU mai parcurge etapa de avizare, nu este înaintat ministerelor de resort (MLPAT, MAI, MAPN, MEDIU, TRANSPORTURI, AGRICULTURA sau instituțiilor care au acest rol de avizator). Mai mult decât atât, nu este aprobat în Consiliul General al Municipiului București, însă este utilizat de la acea dată și până astăzi. În baza acestui RLU din 2001 s-au aprobat toate investițiile private și piața imobiliară care prindea viața după 2002 în România a obținut primele “derogări”, tot prin acest Regulament. Marii jucători imobiliari locali așa s-au capitalizat, câștigând din modificarea “în laborator” a indicatorilor. Exemplele sunt nenumărate, dar ideea de bază rămâne aceea că PMB și-a însușit ca document operaţional un PUG neavizat și neaprobat în locul variantei aprobate în 2000, ceea ce înseamnă că au fost favorizați anumiți proprietari de terenuri de la acea vreme, mai ales din zona centrală și de nord, un abuz în serviciu timp de 20 de ani, fals și uz fals în forma continuată. Fiecare Certificat de urbanism emis în baza reglementărilor din 2001, fiecare PUZ sau autorizație de construire pot fi lovită de nulitate fiind emise în baza unui document în afara legii.

article image

PROFITORII

Varianta neaprobată din 2001 a introdus conceptul de accente de înalţime care permite realizarea unor construciţii foarte inalte – exemplu: Charles de Gaulle Plaza, Asmita Garden, City Gate – Piaţa Presei Cathedral Plaza care este exemplu de accent de inalţime în zonă protejată. Oricum în implementare nu s-a ţinut cont de accentele de înalţime fiind aprobate cladiri înalte prin PUZuri derogatorii. S-au diminuat suprafeţe aferente activitaţilor productive care astăzi au devenit zone de servicii şi locuire, spre exemplu Băneasa Shopping Center, s-au diminuat spaţiile publice verzi cum este zona Metalurgiei (care iniţial era încadrat la Parcuri si grădini) şi lista e lungă. Acest fenomen se intamplă şi astăzi din cauza PMB. Primarii de sectoare au ales să işi facă Planuri Urbanistice Zonale în fiecare sector, la comanda pieţei imobiliare.

article image

Ce au facut procurorii? Există un dosar la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul 3062/P/2014 în care la câţiva ani se mai trezeşte câte un organ să ceara explicaţii. Dar oamenii lui Băsescu, care acum sunt oamenii lui Firea acoperă povestea. (vezi in arhiva)

COMBINATORII

Cine era director al Direcţiei juridice în Primarie în anii 2000? Radu Andrei Dinulescu, o eminenţă cenuşie a combinaţiilor din PMB. Astăzi, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Florentin Pandele, soţul primariţei din Voluntari. Partener de spriţuri şi de aranjamente cu Pandele, acesta a fost asociat ani de zile în firma GDS Consult cu Daniel Ghioca. Şi acesta a fost jurist in primărie în timpul mandatului lui Băsescu şi este finul lui Adrian Iordache, actualul director al Direcţiei Juridice din PMB, un alt liant între Băsescu şi Firea. Unul dintre cei mai vechi angajaţi ai primăriei, un personaj sulfuros pe care îl găsim in multe afaceri ciudate în care a fost implicată municipalitatea. În perioada lui Traian Băsescu, Adrian Iordache era consilier juridic şi este cel care a negociat cu Costel Costanda în afacerea Cartierului Francez, în urma căreia Primaria a fost obligată să plateasca 113 milioane de euro! Tot el este cel care a negociat acum, în perioada Gabrielei Firea, cu Costel Constanda stingerea unei părţi a acestei datorii colosale prin alte terenuri, cu alţi bani! Adrian Iordache, omul lui Băsescu şi al Gabrielei Firea, actualul director al Direcţiei Juridice din Primăria Municipiului Bucureşti a supervizat şi un alt proiect mizerabil care atârnă în cârca bucureştenilor - Cathedral Plaza. Proiect declarat ilegal de către instanţe. Un alt personaj din acest film prost pentru locuitorii capitalei? Daiana Voicu, reprezentanta la acea data a dezvoltatorului imobiliar Willbrook. Fosta sefă de cabinet la Dan Voiculescu, o găsim la sfârşitul anilor ‘90 în apropierea lui…Traian Băsescu, la ministerul Transporturilor. Tatăl Daianei, fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa şi judecător la ICCJ este cel care a dat decizii şi în Dosarul Flota. Vă amintiţi, dosarul ăla în care erau bănuiţi de fapte penale Traian Băsescu şi…Florentin Pandele? Ăla e. Tot Daiana Voicu a fost în anul 2010, alături de Ziv Tetelman, naşa la cununia cuplului Firea-Pandele! O mare familie…

Să ne întoarcem la falsul protejat de funcţionarii Primariei timp de ani de zile. La acel regulament a contribuit arhitectul-şef al doamnei Firea, Ştefan Dumitraşcu. Fane, cum îl stie lumea bună a combinatorilor, este un personaj cheie în haosul urbanistic din Bucureşti. Fost arhitect-şef la Sectorul 3 pe vremea lui Liviu Negoiţă, un alt apropiat de-al lui Traian Băsescu, Fane face parte dintr-o fraţie veche de arhitecţi care a ţinut Bucureştiul într-o incertitudine urbanistică.

CAPITALA FARĂ PLAN DE DEZVOLTARE

PUGul din 2000 a expirat în 2010, dar a continuat sa fie prelungit pâna în ziua de astăzi. În 2013 a fost licitat un nou PUG pentru aproape 10 milioane de euro. Cei care au câştigat sunt un consorţiu de 6 entitaţi, condus de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti (UAUIM). Ai crede că dacă Universitatea de Arhitectură este implicată, mediul universitar o să-şi facă treaba. Pe naiba, exact ei sunt cei care au fost frâna dezvoltării sănătoase a Bucureştiului! Un sistem de castă privilegiată care este patronat de Emil Barbu Popescu, Mac Popescu, longevivul preşedinte al UAUIM. Este mai cunoscut pentru că a condus Clubul Sportul Studenţesc în anii de glorie şi a înfiinţat Club A, dar şi pentru prietenia sa cu Nicu Ceauşescu şi apropierea de Securitate. Personajul acesta în vârstă de 82 de ani a supravieţuit în fruntea bucatelor şi a recomandat mediului politic oameni pentru pozitia de arhitect-sef de judeţ, de sector, de municipiu. A numit experţi in arhitectură şi urbanism în cadrul ministerelor, participând indirect la elaborarea legislaţiei în domeniul urbanismului, norme care au transformat specialiştii în aceste două în “vânzători de semnătură”.

Derogarea în urbanism este cel mai uşor mod de a face bani în administraţia publică. Oricine are nevoie de aprobare sau avizare a lucrărilor de construire, iar puterea politică a participat imediat la această pârghie de putere asupra tuturor. Valoarea economică a unui teren imobil este dată de indicatorii urbanistici, iar marja de profit creşte exponenţial odată cu modificarea regimului de înalţime sau a coeficientului de utilizare a terenului. Partea tristă a acestui sistem, de altfel absolut disfuncţional, începe cu legislaţia deficitară şi continuă cu lipsa bunelor practici.

article image

UN CONTRACT EŞUAT

Ce s-a întâmplat cu contractul din 2013? Nu a fost finalizat nici până în ziua de astăzi. La venirea în funcţie, Gabriela Firea a promis un Plan de Urbanism General nou şi modern pentru Bucureşti. O altă minciună dintr-un lung şir de minciuni. Contractul este blocat şi a iesit din termenii de execuţie. Asociaţii Universitaţii se disculpă şi arată spre Tiberiu Florescu, coordonatorul din partea Universitaţii şi Fane Dumitraşcu, arhitectul-şef al Bucureştiului. S-au plătit până acum peste 2,5 milioane de euro pentru ca după 8 ani de contract, capitala sa nu aibă Plan de Urbanism General. Gabriela Firea a moştenit un contract şi nişte oameni, iar principala culpă a Primariei este că nu a pus în legalitate acest act, nu l-a denunţat când termenii au fost încălcaţi sau nu a cerut penalităţi aşa cum apar în articolele documentului( vezi documente). Dar cum să o faca când tot oamenii lui Mac Popescu au facut PUGul de la Voluntari dupa bunul plac al consortului Florentin Pandele! Prin documentaţia PUG Voluntari aprobată se propune introducerea în intravilan a întregului teritoriu administrativ (cu excepția pădurilor), extindere nejustificată in raport cu populatia, dar mai ales cu infrastructura. Şi unde printre cei mai mari beneficiari şi dezvoltatori este…Bogdan Pandele, fiul lui Florentin Pandele!

Să ne intoarcem la Primăria Bucureşti unde lipsa de transparenţă este la ea acasă. În 2017 Corpul de Control al Primarului Firea a constatat nenumărate nereguli în implementarea proiectului pentru PUG, dar a folosit Raportul doar ca să-l îndepărteze pe arhitectul şef Adrian Bold şi să-l impuna pe Fane Dumitraşcu. Dar nu să aduca in legalitate contractul!

article image

Planul de Urbanism General, legea de dezvoltare a capitalei, are atât de multe etape de comunicare publică sarite de Firea, încât să ascunzi sub preş toate detaliile acestui proiect este aberant chiar prin obiectul contractului care te obligă să fii “foarte” public! Tiberiu Florescu, coordonatorul din partea UAUIM refuză să comenteze proiectul invocând clauzele contractului. Minciună! În cateva rânduri Adrian Iordache şi Fane Dumitraşcu au refuzat să prezinte evoluţia contractului pentru noul PUG pentru că…doamna Firea nu şi-a dat acordul. Oameni buni, este vorba despre cel mai important document în dezvoltarea oraşului, PLANUL DE URBANISM GENERAL al Bucureştiului este vechi de mai bine de 20 de ani şi are mari probleme de legalitate! De aceea apar aberaţii ca pasajul Ciurel care dă în nişte blocuri, de aceea apar cartiere peste noapte fară cele mai elementare utilitaţi - drum de acces corespunzător, gradiniţe, şcoli sau spaţii verzi! Şi s-au mai si platit 2,5 milioane de euro pentru niste livrabile nefolositoare. Cine se bucură? Rechinii imobiliari. Cine pierde? Noi. Pentru că un Plan de Urbanism General modern ar duce la transparenţă şi la pierderea privilegiilor unor personaje ca Adrian Iordache sau Fane Dumitraşcu care controlează dezvoltarea oraşului.

Ce au facut cei de la Curtea de Conturi? Au pus intrebări, au incercat sa dezlânească dedesubturile contractului pentru noul PUG şi au tacut. (vezi documente) Aşa cum încă tac şi alte instituţii de control în ţara asta. Şi pentru că ei tac, voi vorbi eu, TU, vom vorbi noi!